Individualizarea judiciară a executării pedepselor. Renunțarea la aplicarea pedepsei.

 

Modalități de individualizare

  1. Renunțarea la aplicarea pedepsei;
  2. Amânarea aplicării pedepsei;
  3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
  4. Liberarea condiționată;

Renunțarea la aplicarea pedepsei

 

Sedes materiae: art. 80-82 C.pen.

 

Art. 80. Condițiile renunțării la aplicarea pedepsei.

  • Instanță poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:

    1. Infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;
    2. În raport de persoana infracctorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază căaplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
  • Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:

    1. Infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
    2. Față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțîunii pentru care este judecat;
    3. Infractorul s-a sustras de la urmă®ire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților;
    4. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.
  • În caz de concurs de infracțiuni, renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracîțune concurentă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2).

Legiuitorul instituie niște condiții privitoare la dispunerea renunțării la aplicarea pedepsei, și anume:

  1. Condiții lăsate la aprecierea instanței:
    1. Gravitatea infracțiunii trebuie să fie redusă. Se ține cont, în îndeplinirea acestei condiții, de natura și întinderea urmărilor produse, de mijloacele folosite , cât și de modul și împrejurările în care a fost comisă, dar și de motivele și scopul urmărite.
    2. Instanța să aprecieze că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună. Cauza inoportunității este reprezentată de consecințele pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. Inoportunitatea se raportează la persoana infractorului, la conduita avută de acesta anterior săvârșirii infracțiunii, la eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii. Se va ține cont și de posibilitățile concrete de îndreptare ale infractorului. Aprecierea instanței se face în concret, fiind doar o posibilitate de a apela la această modalitate de individualizare a executării pedepsei.
  2. Condiții legale:
    1. Infractorul să nu fi suferit anterior o condamnare. Totuși, prin excepție, chiar dacă a suferit anterior o condamnare, se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă faptele pentru care a fost anterior condamnat nu mai sunt prevăzute de legea penală ori au fost amnistiate (art. 42 lit. a) și b) C.pen.), a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare.
    2. Să nu se fi dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii doi ani anterior datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat. Momentul la care se raportează este acela al comiterii infracțiunii pentru care este judecat, iar nu momentul condamnării. Cei doi ani reprezintă durata dintre dispunerea primei măsuri de renunțare la aplicarea pedepsei și acel al comiterii infracțiunii pentru care este judecat. Condamnarea poate surveni și după împlinirea celor doi ani.
    3. Infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală ori judecată
    4. Infractorul să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificări și tragerii la răspundere penală a autorului sau participanților;
    5. Pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită să fie închisoarea mai mică sau egală cu 5 ani. Este vorba de pedeapsa prevăzută de lege, din moment ce instanța nu a stabilit nicio pedeapsă în concret.

Ca o condiție specială, în cazul concursul de infracțiuni, se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă fiecare infracțiune, în individualitatea ei, îndeplinește condițiile anterior enunțate.

 

Art. 81. Avertismentul.

  • Când dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, instanță aplică infractorului un avertisment.

  • Avertismentul constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunțarea la aplicarea pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

  • În caz de concurs de infracțiuni se aplică un singur avertisment.

Legiuitorul instituie obligația instanței de a aplica infractorului un avertisment. Acesta va conține prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunțarea la aplicarea pedepsei și atenționarea infractorului

Anularea și efectele renunțării la aplicarea pedepsei

Art. 82. Anularea și efectele renunțării la aplicarea pedepsei.

  • Persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită.

  • Renunțarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre.

  • Dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana fată de care s-a luat această măsură săvârșise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracțiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunțarea la aplicarea pedepsei se anulează și se stabilește pedeapsa pentru infracțiunea care a atras inițial renunțarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

Legiuitorul prevede, de asemenea, că, în cazul în care s-a descoperit o altă infracțiune, în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunțărea la aplicarea pedepsei, renunțarea la aplicarea pedepsei se anulează și se stabilește pedeapsa pentru infracțiunea care a atras inițial renunțarea la aplicarea pedepsei. Observăm că momentele definitorii sunt acelea ale rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus renunțarea a aplicarea pedepsei și a descoperirii unei alte infracțiuni. Durata dintre cele două momente nu poate fi mai mare de 2 ani. De asemenea, este irelevant dacă pedeapsa pentru infracțiunea descoperită ulterior a fost aplicată după împlinirea celor 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei.

 

Reclame

Individualizarea judiciară a executării pedepselor. Amânarea aplicării pedepselor.

 

Condițiile amânării aplicării pedepsei

Articolul 83

 

Condițiile amânării aplicării pedepsei

(1) Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

  1. a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
  2. b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
  3. c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
  4. d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

(3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage și amânarea aplicării amenzii care însoțește pedeapsa închisorii în condițiile art. 62.

(4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

 

Legiuitorul instituie anumite condiții privind amânarea aplicării pedepsei. Condițiile sunt:

  1. Privitoare la posibilitatea instanței de a dispune amânarea aplicării pedepsei:
    1. Pedeapsa stabilită în concret, de instanță, să fie amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani. În cazul concursului de infracțiuni, rezultanta trebuie să fie amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani.
    2. Infractorul să nu fi fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii. Totuși, se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă fapta pentru care a fost anterior condamnat nu mai este prevăzută de legea penală sau a fost amnistiată, fie a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare.
    3. Infractorul să fie de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.
    4. Instanța să aprecieze că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Pentru această apreciere, se va ține cont de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii. Se va ține cont și de posibilitățile infractorului de îndreptare.
  2. Privitoare la infracțiunea săvârșită:
    1. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie de până la 7 ani, exclusiv.
    2. Infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală sau judecată
    3. Infractorul să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților

În cazul când judecătorul a stabilit atât pedeapsa închisorii, cât și pedeapsa amenzii care o însoțește, în condițiile art. 62 C.pen., se va amâna aplicarea ambelor pedepse.

De asemenea, instanța este obligată să prezinte infractorului motivele care au determinat amânarea aplicarea pedepsei. De asemenea, este obligată să-l atenționeze asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Termenul de supraveghere

 

Articolul 84

 

Termenul de supraveghere

(1) Termenul de supraveghere este de 2 ani și se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

(2) Pe durata termenului de supraveghere, persoana fată de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.

 

Măsura supravegherii conduitei infractorului se dispune pe un termen de 2 ani. Acest termen curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

Legiuitorul instituie obligația legală a persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să respecte măsurile de supraveghere (vezi infra), cât și să execute obligațiile ce-i revin, după cum a stabilit instanța.

Măsurile de supraveghere

 

Articolul 85

 

Măsurile de supraveghere și obligațiile

(1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana fată de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

  1. a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
  2. b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
  3. c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
  4. d) să comunice schimbarea locului de muncă;
  5. e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenta.

(2) Instanța poate impune persoanei fată de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații:

  1. a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
  2. b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor;
  3. c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;
  4. d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
  5. e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea;
  6. f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;
  7. g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță;
  8. h) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
  9. i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;
  10. j) să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

(3) Pentru stabilirea obligației prevăzute la alin. (2) lit. b), instanța va consulta informațiile puse la dispoziție periodic de către serviciul de probațiune cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate.

(4) Când stabilește obligația prevăzută la alin. (2) lit. e)-g), instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei.

(5) Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

 

Pe durata supravegherii se dispun măsuri de supraveghere legale, dar poate și instanța să dispună anumite obligații, dacă consideră necesar. Măsurile și obligațiile  nu sunt pedepse.

Măsurile de supraveghere legale sunt cele 5 prevăzute la alin. (1), și anume:

  1. Să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta. Datele la care persoana trebuie să se prezinte sunt stabilite de serviciul de probațiune, iar nu de instanță.
  2. Să primească vizite de la consilierul de probațiune desemnat cu supravegherea sa.
  3. Să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea. Anunțarea se face înainte de schimbarea efectivă a locuinței, precum și înainte de deplasarea care depășește 5 zile.
  4. Să comunice schimbarea locului de muncă.
  5. Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Obligațiile ce pot fi dispuse de instanță sunt cele 10 prevăzute la alin. (2), și anume:

  1. Să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
  2. Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor. Este necesar ca persoana să-și dea acordul pentru a se dispune aceasta. Numai în ipoteza în care, din cauza sănătății, nu poate presta aceste munci, nu va putea fi dispusă această obligație
  3. Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. Aceste programe vor fi stabilite în concret de instanță.
  4. Să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. Persoana poate fi obligată să se interneze într-un centru de dezintoxicare, centru de tratament etc.
  5. Să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea.
  6. Să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță. Această măsură nu trebuie confundată cu pedeapsa complementară. Măsura nu este o pedeapsă.
  7. Să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță. Nici aceasta nu trebuie confundată cu pedeapsa complementară.
  8. Să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. Idem.
  9. Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței. Idem.
  10. Să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. Idem.

Cu privire la munca în folosul comunității, instanța este obligată să consulte informațiile pe care serviciul de probațiune le comunică periodic cu privire la posibilitățile concrete de a se executa o asemenea obligație.

În sfârșit, persoana supravegheată trebuie să îndeplinească obligațiile civile stabilite prin hotărâre integral, nu parțial, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere, adică în termen de 1 an și 9 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Supravegherea

 

Articolul 86

 

Supravegherea

(1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) se comunică serviciului de probațiune.

(2) Supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-c) și alin. (5) se face de serviciul de probațiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligațiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. d)-j) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probațiune cu privire la orice încălcare a acestora.

(3) Serviciul de probațiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligațiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-d), într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

(4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probațiune are obligația să sesizeze instanța, dacă:

  1. a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea;
  2. b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin;
  3. c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

 

Supravegherea și verificarea modului de îndeplinire a obligațiilor sunt împărțite între Serviciul de probațiune și organele abilitate. Astfel, supravegherea se face de Serviciul de probațiune, iar verificare modului de îndeplinire de organele abilitate. Serviciul de probațiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligațiilor de la alin. (2) lit. a)-d) într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Legiuitorul instituie obligația serviciului de probațiune să sesizeze instanța în următoarele 3 cazuri:

  1. În cazul în care este justificată modificarea sau încetării unora sau tuturor obligațiilor impuse de instanță, de apariția unor motive.
  2. Persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută corespunzător obligațiile stabilite.
  3. Persoana nu a îndeplinit obligațiile civile în termen.

Modificarea sau încetarea obligațiilor

 

Articolul 87

 

Modificarea sau încetarea obligațiilor

(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare.

(2) Instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.

 

În cazul apariției, pe parcursul termenului de supraveghere, a unor motive care justifică  fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare. De asemenea, poate dispune încetarea executării unora dintre obligațiile impuse, dacă menținerea lor nu mai este necesară. Sigur, trebuie să fie sesizată în acest sens, nu se va sesiza ex officio.

 

Revocarea amânării aplicării pedepsei

 

Articolul 88

 

Revocarea amânării aplicării pedepsei

(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

(2) În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei, afară de cazul când persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

(3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.

(4) Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca amânarea aplicării pedepsei. În cazul revocării, dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

 

Amânarea aplicării pedepsei poate fi revocată, iar instanță va dispune ca pedeapsa să fie aplicată și executată, dacă persoana supravegheată se află într-unul dintre următoarele cazuri:

  1. Nu a respectat, cu rea-credință (cauzele sunt imputabile acesteia. Dacă cauzele nu sunt imputabile persoanei supravegheate, nu ne aflăm în acest caz), măsurile supraveghere ori nu a executat obligațiile impuse.
  2. Dacă nu îndeplinește obligațiile civile în termen
  3. Dacă a fost săvârșită, după amânarea aplicării pedepsei, o infracțiune intenționată sau praeterintenționată, descoperită în termenul de supraveghere. Se poate observa condiția ca infracțiunea să fie descoperită în cadrul termenului de supraveghere.
  4. De asemenea, poate fi revocată amânarea aplicării pedepsei și în cazul infracțiunilor din culpă. Spre deosebire de infracțiunile intenționate, în cazul cărora revocarea era obligatorie, în cazul acestora revocarea este la latitudinea instanței, care poate menține sau revoca.

 

Anularea amânării aplicării pedepsei

 

Articolul 89

 

Anularea amânării aplicării pedepsei

(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

(2) În caz de concurs de infracțiuni, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 83. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei.

Amânarea aplicării pedepsei poate fi, de asemenea, anulată. Anularea se dispune când, pe parcursul termenului de supraveghere (2 ani), se descoperă o nouă infracțiune săvârșită până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea. Se vor aplica regulile privitoare la concursul de infracțiuni. Totuși, după aplicarea dispozițiilor privitoare la concurs, se poate dispune, din nou, amânarea aplicarea pedepsei, dar pentru rezultantă.

 

 

Efectele amânării aplicării pedepsei

 

Articolul 90

 

Efectele amânării aplicării pedepsei

(1) Persoanei fată de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

(2) Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre.

 

Efectul amânării aplicării pedepsei este faptul că persoana supravegheată nu va suporta decăderile, interdicțiile ori incapacitățile ce ar fi decurs din infracțiunea săvârșite. Amânarea aplicării pedepsei nu afectează măsurile de siguranță (de pildă, confiscarea specială/extinsă) și nici obligațiile civile.

Individualizarea judiciară a pedepselor (art. 74-79 C. pen.)

Potrivit legeaz.ro, individualizarea pedepsei este un principiu al răspunderii penale care constă în faptul că pedeapsa care se aplică pentru o infracțiune săvârșită în concret trebuie să fie corespunzătoare nivelului de periculozitate socială pe care aceasta îl prezintă.

După organul care o face și după faza în care este făcută individualizarea poate fi:

a)legală, care este realizată de către legiuitor prin stabilirea pedepselor și a limitelor (generale și speciale) ale acestora;

b)judiciară, care este realizată de instanță prin folosirea criteriilor din art. 74 C.pen., cu aplicarea circumstanțelor atenuante și agravante, prevăzute în art. 75 și 77 C.pen.

e)administrativă, care este realizată de organele de executare, potrivit legii de executare a pedepselor

Ne vom ocupa de individualizarea judiciară a pedepselor. Astfel, legiuitorul pune la dispoziția instanței următoarele criterii de individualizare a pedepselor:

Art. 74 Criteriile generale de individualizare a pedepsei.

(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educați, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

(2) Când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se ține seama de criteriile prevăzute în alin. (1) și pentru alegerea uneia dintre acestea.

Sursă: legislație.just.ro

În primul rând, se observă că limitele pedepsei ce va fi aplicată în concret se raportează la două criterii, unul obiectiv și unul subiectiv, și anume: gravitatea infracțiunii săvârșite (criteriu obiectiv) și periculozitatea infractorului (criteriu subiectiv). Mai departe, aceste două criterii se evaluează 7 criterii stabilite de legiuitor.

În al doilea rând, se observă că, în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedepse alternative, se for lua în considerare același criterii pentru ca instanța să decidă pedeapsa pentru care optează.

Primul criteriu se referă la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite. Astfel, împrejurările pot privi servi la aprecierea gravității faptei [prin raportare la locul și timpul săvârșirii faptei ], dar și la aprecierea periculozității infractorului [ prin raportare la atitudinea subiectivă a infractorului față de infracțiune (de exemplu, este relevant dacă a operat spontan sau a premeditat fapta) ]. Modul de comitere a infracțiunii se referă la existența participanților, dacă au existat acte de pregătire (care pot fi licite sau ilicite), dar și dacă fapta a fost consumată sau a rămas o tentativă. Mijloacele folosite privesc îndeosebi periculozitatea făptuitorului (de exemplu, acestea pot indica o latură violentă a acestuia).

Al doilea criteriu este acela al stării de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită. Aceasta se apreciază în concret. Acest criteriu se utilizează pentru aprecierea gravității infracțiunii săvârșite. Deși este relevant îndeosebi pentru infracțiunile de pericol (de ex., șantajul, amenințarea etc.), se apreciază și la infracțiunile de rezultat (la care urmarea imediată nu este o stare de pericol, ci un rezultat. De ex., furtul, omorul, distrugerea etc.).

Cel de-al treilea criteriu este acela al naturii și gravității rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii. Și acest criteriu este relevant pentru aprecierea gravității infracțiunii săvârșite. Îndeobște, raportarea se va face la întinderea urmărilor infracțiunii. Cu privire la rezultatul produs, se va lua în considerare atât cele directe, dar și cele indirecte.

Cel de-al patrulea criteriu este acela al motivului săvârșirii faptei. Acest criteriu privește periculozitatea infractorului, dată de psihicul acestuia (spre exemplu, o faptă săvârșită fără motiv este mult mai gravă decât una săvârșită pentru un motiv scuzabil, cum ar fi furtul unor alimente deoarece infractorului îi era foame) .

Cel de-al cincilea criteriu este acela al naturii și frecvenței infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorilor. Acest criteriu privește periculozitatea infractorului. Se urmărește existența stării de recidivă, dacă infractorul a „evoluat” din punct de vedere infracțional (fie a trecut de la fapte ușoare la altele mai grave, fie și-a îmbunătățit modus-ul operandi), precum și alte aspecte relevante ce pot reieși din aceste informații.

Cel de-al șaselea criteriu este acela al conduitei după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal. Acest criteriu privește, de asemenea, periculozitatea făptuitorului, deoarece relevă atitudinea infractorului față de fapta comisă și a rezultatelor acesteia. Este mai puțin periculos un infractor care recunoaște fapta și repară prejudiciile provocate prin comiterea infracțiunii, decât unul care nu simte nicio remușcare și, mai mult, are o atitudine sfidătoare.

În sfârșit, ultimul criteriu este acela al nivelului de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. Acest criteriu se referă tot la periculozitatea făptuitorului.

Se poate observa, astfel, că primele trei criterii se referă și la aprecierea gravității infracțiunii săvârșite și la periculozitatea infractorului, pe când ultimile patru se referă doar la periculozitatea infractorului.

Încotro?

Dilemă. Am pornit la drum spre neant, pe un traseu incoerent.
Un drum indescriptibil, al incertului, al indeciziei, poate superfluu,
Care mă copleșește, mă schimbă, mă irită și mă deprimă ocurent.
Dilematic, mă îndoiesc de el și modul în care l-am urmat, continuu.

Atitudine. L-am urmat și am ales impulsiv, fără rațiune, ieșirile din intersecții.
Am mers continuu, deși, uneori, părea tentantă oprirea și odihna pe marginea lui.
Inițial, era simplu, mergeam și tot mergeam, fără interes, bucurându-mă de peripeții.
Mă-ntreb, după ce-am văzut și am simțit, „Ce urmează?” și „Încotro e finele lui?”

Soluție? O întrebare fără de răspuns, aspect ce enervează.
O întrebare greu de conturat, ce obsedează.
Sau este, de fapt, o antifrază?
În sfârșit, contează?

Scurtă prezentare asupra trecerii de la noțiunea de „comerciant” la cea de „profesionist” în dreptul comercial

Prin prezenta lucrare, ne propunem să surprindem câteva aspecte esențiale din istoria dreptului comercial românesc cu privire la unul dintre conceptele fundamentale, , și anume cea de „comerciant”, adică categoria de subiecți de drept comercial. Prezentarea va cuprinde informații de la intrarea în vigoare a Codului Comercial 1887 până în prezent, adică perioadele 1887-1948 și 1989-2011, ce corespund perioadei de existență a C. com., și 2011-prezent.

Precizări introductive. Începând cu 1 octombrie 2011 în dreptul privat românesc s-a produs o schimbare de concepție, prin introducerea Noului Cod Civil1. Astfel, discutăm de intrarea în istorie a C.com. 1887 și, odată cu el, a dualismului dreptului privat, exprimat prin dihotomia dreptului privat: drept comercial–drept civil2. Prin urmare, în momentul actual, discutăm despre o concepție monistă, concretizată prin înglobarea normelor mai multor ramuri de drept privat în cadrul NCC.

În concret, NCC reglementează în art. 3 alin. (1) faptul că dispozițiile Codului civil se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și oricare alte subiecte de drept civil. Mai mult, art. (2) alin. (2) dispune și faptul că dispozițiile noului cod constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale. Deci, noul cod nu se adresează numai subiecților de drept civil, ci și acelora de drept comercial.

În plan istoric, primele reglementări comerciale au fost cuprinse în Regulamentele Organice adoptate de către Moldova și Muntenia în 1931. Cu privire la judecarea pricinilor, aceste reglementări prevedeau că se vor judeca „după Condica de Comerciu a Franței, care se va traduce în limba românească”.3

În Muntenia, în 1840, se pune în aplicare o reglementare, care reprezintă traducerea Codului comercial francez, cu unele adaptări.4 După unirea celor două Principate ( 1859 ), reglementarea se notifică.5

Precizări terminologice. Mai întâi, observăm că definiția dreptului comercial este strâns legată de noțiunea de comerț. Prin comerț (de la lat. commercium, commutatio mercium, care este compus din „cum” și „merx” ), în sensul dreptului comercial, înțelegem mai mult decât comerțul în sens economic6. Mai larg,, în sens juridic, noțiunea de comerț are un înțeles mult mai larg și cuprinde totalitatea operațiunilor de producere a mărfurilor, de interpunere în schimb și circulație a bunurilor, executarea de lucrări și prestarea de servicii.

Istoric, doctrina veche stabilea că prin drept comercial înțelegeam știința normelor juridice care se aplică fie celor care iau parte la acțiuni izolate de comerț, în această calitate, fie a celor care fac fapte de comerț ca profesiune, adică comercianților, ca atare7.

Într-o viziune mai nouă, dar tot anacronică, dreptul comercial, ca ramura a dreptului privat, este acel ansamblu de norme juridice care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din actele juridice, faptele și operațiunile considerate de lege ca fapte de comerț, precum și raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant8.

În momentul de față, doctrina a stabilit, că dreptul comercial reprezintă un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice la care participă comercianții, în calitatea lor de profesioniști ai activității comerciale9. Menționăm și o altă viziune promovată de doctrina actuală, potrivit căreia dreptul comercial reprezintă ansamblul normativ eterogen, dar coerent, prin care se reglementează formarea, derularea, modificarea și stingerea raporturilor juridice comerciale, adică a raporturilor care se stabilesc între participanții la comerț10, aceștia putând fi atât comercianții, cât și necomercianții11.

Prin comerciant, în contextul reglementării noi, înțelegem profesionistul persoană fizică sau persoană juridică, care exploatează, în condițiile legii, o întreprindere economică (comercială).12

Actorul principal al raportului de drept comercial este profesionistul, definit, după cum am menționat, de către NCC ca fiind cel ce exploatează o întreprindere, adică care exercită sistematic o activitate organizată ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lucrativ.

Codul comercial 1887. În anul 1884 s-a constituit, de către ministrul justiției, Eugen Stătescu, comisia pentru alcătuirea codului, comisie ce a fost compusă din: A. Degre, membru al Înaltei Curți de Casație, Em. Pache Protopopescu, profesor de drept comercial, M. Poenaru-Bordea, precum și din domnii R.N. Opreanu, senator, și G.N. Bagdat, consilier la Curtea de Apel din București. Apoi, la data 1/10 mai 1887 a fost votat, iar ulterior a intrat în vigoare la 1/10 septembrie 1887 și a fost publicat în Monitorul oficial nr. 126 din 1/10 septembrie 1887.

Înainte de a discuta despre noțiunea de comerciant, se impune a se menționa faptul că principala caracteristică a raportului de drept comercial, și anume comercialitatea, a fost stabilită de legiuitorul Codului comercial, potrivit concepției obiective13, a naturii faptelor juridice, în sens larg, pe care le săvârșește sau le încheie, de regulă, un comerciant14.

Abordarea noțiunii de comerciant prin perspectiva Codului comercial 1887, presupune analiza, după cum am menționat, a 2 perioade, și anume perioada antecomunistă (1887-1948) și perioada postcomunistă (1989-2011).

Cât privește prima perioadă, și anume de la 1/10 septembrie 1887, comerciantul era definită în art. 7 C.com15. Pentru a fi comerciant era necesar, într-o viziune să fie îndeplinite 2 condiții, și anume exercițiul de fapte de comerț obiective și acest exercițiu să fie cuprins într-o profesie obișnuită.16 Într-o viziune mai largă, era necesar să fie îndeplinite 4 condiții, și anume să facă acte de comerț, sa facă acte de comerț în mod obișnuit, să facă acte de comerț cu titlu profesional și actele să fie făcute în numele celui care îl săvârșește.17

În această perioadă observăm interesante art. 15-21 C.com. care prevedeau dispoziții cu privire la femeia comerciant, astfel se făceau distincții între femeia măritată și cea nemăritată.18 Femeia nemăritată majoră putea dobândi calitatea de comerciant întocmai ca orice bărbat major, însă cea măritată putea dobândi calitatea de comerciant doar după dobândirea consimțământului soțului ei, care putea fi expres sau tacit. Observăm că această limită a femeii măritate apare ca o consecință a limitării capacității de exercițiu a drepturilor civile. Astfel, conform art. 19719 și 19920 Cod Civil 1864, formă inițială, femeia nu poate să facă acte judiciare sau extrajudiciare, acte de viață civilă, fără să aibă autorizarea bărbatului și, în lipsa lui, fără autorizarea justiției.21

Rațiunile care justificau incapacitatea civilă a femeii măritate erau:

  1. Starea de subordonare în care legea o punea pe femeia măritată în raport cu soțul acesteia în scopul menținerii armoniei conjugale, bărbatul fiind proclamat șef al familiei.
  2. Era considerat în interesul familiei, al femeii și al copiilor, ce puteau fi compromiși de actele nechibzuite făcute de aceasta.22

Totuși, art. 15-16 au fost abrogate odată cu adoptarea legii privitoare la ridicarea incapacității civile a femeii măritate în anul 1932. Observăm că prin abrogarea acestor articole nu se modifică definiția comerciantului, ci doar limitele dobândirii acestei calități.

Între aceste două perioade, și anume în perioada 1948-1989 (comunistă), dispozițiile C. com. au fost aplicate doar pentru comerțul extern, cel intern fiind reglementat sub forma economiei planificate.

Cât privește a doua perioadă, și anume cea postcomunistă până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, observăm că noțiunea de comerciant este definită în art. 7 C.com., în art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și în art. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.23

În această perioadă nu se produc schimbări majore de optică cu privire la comerciant. Codul comercial impune, în continuare, pentru calificarea unei persoane fizice drept comerciant efectuarea de fapte de comerț și exercitarea comerțului ca profesiune obișnuită.24

Noul Cod civil. După cum am menționat, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil la 1 octombrie 2011, discutăm despre unificarea celor două coduri comercial și civil 1864. Astfel, se pune problema dacă prin această unificare dreptul comercial a dispărut.

Doctrina a stabilit că noțiunea de drept comercial încă este actuală, chiar dacă prin Legea de punere în aplicare a noului Cod civil (71/2011) se abrogă Codul comercial 1887, iar expresiile „acte de comerț” sau „fapte de comerț” se înlocuiesc cu expresia „activități de producție, comerț sau prestări de servicii” [art.8 alin.(2)].25

Se mai pune problema sorții noțiunii de comerciant în noua reglementare. Astfel, diverși doctrinari au făcut considerații pe marginea faptului că noțiunea de comerciant nu a dispărut și că se menține, în continuare, în paralel cu profesioniștii din care face parte, există opinii care apreciază că legiuitorul a dorit să precizeze că termenul de profesionist este menit să înlocuiască, la data intrării în vigoare a noului Cod civil, toți ceilalți termeni care se regăsesc în diverse legi speciale dedicate acestora și exercitării activității lor, fiind de acum înlocuite cu acest nou termen de profesionist. Deci termenii care au de acum relevanță în domeniul comercial ar fi „profesionist” și „întreprindere”, renunțându-se la comerciant și fapte sau acte de comerț, deci la sistemul obiectiv, în favoarea celui subiectiv. 26

Prin concepția monistă, reformularea structurii materiilor și noilor soluții adoptate, NCC se înscrie în tendința generală de emergență a unui ius communis europaeum, în contextul mondializării în curs. El este influențat major de evoluțiile mișcării internaționale de convergență și armonizare a reglementărilor aferente, care este pe cale a se accelera. Este vorba, pe de o parte, de cerințele armonizării legislației interne pe calea actelor normative ale UE (în special, directive), iar pe de altă parte, de aşa­zisele restatements, codificări de nou gen, a căror autoritate nu se bazează pe legitimitatea legiuitorului, ci pe calitatea conținutului și pe competențele autorilor lor. Din această ultimă categorie fac parte, de exemplu, Principiile dreptului european al contractelor (PECL) sau Regulile UNIDROIT.27

Totuși, C.com. nu a fost abrogat în totalitate odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, unele dispoziții rămânând în vigoare.

Categoriile de comercianți sunt: comercianții persoane fizice și comercianții persoane juridice.

Pentru ca persoana fizică să dobândească calitatea de comerciant trebuie avute în vedere prevederile OUG 44/2008. Astfel, persoana fizică autorizată are calitatea de comerciant dacă îndeplinește condițiile art. 3 alin. (3) C. civ. și este înregistrată în registrul comerțului. În cazul întreprinderii individuale, întreprinzătorul este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului ( art.23 din ordonanță ). Iar, cu privire la întreprinderea familială, ordonanța dispune că membrii întreprinderii familiale au calitatea de comerciant persoană fizică, de la data înregistrării în registrul comerțului(art.31 din ordonanță). Articolele ordonanței trebuie interpretate în sensul că fac trimitere la dispozițiile Codului Civil, astfel categoriile anterior menționate dobândesc calitatea de comerciant numai dacă exploatează o întreprindere și este înregistrată în registrul comerțului.28

Cât privește calitatea de comerciant a persoanelor juridice, condițiile dobândirii calității de comerciant sunt condițiile prevăzute de lege pentru înființarea lor, ce includ obligația de înregistrare în registrul comerțului.29

Concluzie. Observăm că de la adoptarea C.com. 1887 și până în prezent, comerciantul a devenit o specie a profesionistului, care l-a înlocuit, și își continuă existența în această calitate. Dacă inițial comerciantul comporta niște limite mai rigide, în special în raport cu femeia căsătorită, ulterior aceste limite au fost lărgite, oricine având capacitate deplină de exercițiu putând fi comerciant sau, actual, profesionist, în limitele legii. Dacă inițial pentru stabilirea calității de comerciant era utilizat sistemul obiectiv, în prezent, pentru stabilirea calității de profesionist este utilizat sistemul subiectiv.

1 În doctrină s-a discutat, încă din prima jumătate a secolului XX, dacă dreptul comercial trebuie să fie un drept autonom sau trebuie sa se integreze in dreptul civil, in vederea realizării unui drept privat unitar (a se vedea I.L. Georgescu, Destinele dreptului comercial si problema unui cod unic al dreptului privat, in Revista de Drept Comercial nr. 5-6/1942, p. 314 si urm.; D. Gălăşescu-Pyk, Evoluția noțiunii de comercialitate si autonomia dreptului comercial, in Revista de Drept Comercial nr. 7-8/1942, p. 445 si urm.), în S.D.Cărpenaru, Dreptul comercial în condițiile noului Cod civil, Curierul Judiciar nr. 10/2010, http://www.curieruljudiciar.ro
2 A se vedea Gh.Piperea, Drept Comercial. Întreprinderea, Ed. C.H.Beck, București, 2012
3 S.D.Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Universul Juridic, București, 2012, p. 14
4 Ibidem.; A se vedea și A. Rădulescu, Pagini din istoria dreptului românesc, Ed. Academiei, București, 1970, p. 167
5 Ibidem
6 În știința economică comerțul are un dublu înțeles: a) de categorie economică, având în vedere expresia relației de schimb dintre producător și consumator. b) de ramură a economiei naționale care cuprinde un gen de activități omogene desfășurate de unități specializate sau de persoane care se ocupă permanent cu schimbul. Ca ramură a economiei naționale, comerțul cuprinde activitatea agenților economici – persoane fizice sau juridice – specializați în acte de comerț. În sens de categorie economică, noțiunea de comerț este folosită cu precădere în teorie. ( în M.Bălășescu, Economia Comerțului, www.primariarasnov.ro; M.Popescu, V.Ionașcu, Bazele comerțului, Ed. Oscar Print, București, 2004)Conform www.dexonline.ro, prin comerț înțelegem schimb de produse prin cumpărarea și vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor.
7 M.A.Dumitrescu, Codul de Comerciu Comentat. Volumul I. Art. 1-60, Editura librăriei Leon Alcalay, București, 1904
8 N.Petrișor, M.Condoiu, Ghid practic pentru grefieri. Drept comercial, www.csm1909.ro; S.D.Cărpenaru, Drept comercial român, Ed.All, Bucureşti, 2005 p.2
9 S.D.Cărpenaru, op.cit.
10 M.Bratiș, Drept comercial – curs universitar, Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ “Ioan Slavici” Timișoara, 2014
11 Idem
12 Profesionistul nu se confundă cu comerciantul, întrucât ar însemna să se confunde genul cu specia.Profesionist, în sensul art. 8 alin. (1) din Legea de punere în aplicare, înseamnă comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice altă persoană autorizată să desfășoare activități economice sau profesionale (inclusiv profesii liberale). Comerciantul nu este identic cu profesionistul, ci este doar o specie de profesionist. (Gh.Piperea, Concepția monistă a noului Cod civil: intenția și realitatea, Revista română de drept al afacerilor nr. 6/2011)
13 Criteriul obiectiv de identificare a faptelor de comerț este completat cu cel subiectiv, prevăzut de legiuitor în art. 4 C.com., articol potrivit căruia sunt considerate fapte de comerț și „celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”. (S.Angheni, infra)Conform criteriului subiectiv, un raport juridic este reglementat de norma comercială și, deci, are caracter comercial, dacă subiectul participant la un asemenea raport are calitatea de comerciant. Iar, conform celui obiectiv, comercialitatea unui raport juridic este dată de obiectul reglementării juridice, obiect constituit din acte și fapte de comerț calificate astfel prin lege, făcându-se abstracție de calitatea subiectului care le săvârșește. ( A se vedea M.Bratiș, op.cit. )
14 S.Angheni, Dreptul comercial – între tradiționalism și modernism, Curierul Judiciar, http://www.curieruljudiciar.ro
15 Sînt comercianți aceia cari fac fapte de comerciu, avend comerciul ca o profesiune obicinuita, și societățile comerciale.
16 M.A.Dumitrescu, op.cit
17 T.Stelian, Curs drept comercial, 1898
18 Deși s-a renunțat la preconcepția romană, potrivit căreia femeile comerciante erau considerate prostituate și nici nu se mai invoca inferioritatea intelectuală a femeii (propter imbecilitatem sexus), astfel încât femeia nemăritată era egală în drepturi; totuși, în cazul femeii măritate se invocau motive precum protecția datorată de bărbat femeii, imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor de soție și mamă sau știrbirea numelui acesteia, care aparține bărbatului. (A se vedea M.A.Dumitrescu, op.cit.)
19 Femeia nu poate porni judecata, fără autorisatiunea bărbatului ei, chiar și casulu cînd e comerciante publică.
20 Femeia avend chiar paraferna, nu o poate da, instreina, ipoteca, nu poate dobândi avere cu titlu onerosu sau gratuitu, fără concursulu bărbatului la facerea actului, sau prin deosebitu consimtiment inscrisu.
21 T.Stelian, op.cit.
22 Idem
23 S.Angheni, op.cit.
24 Tribunalul comercial Cluj, sentința civilă nr. 5102 din 12 octombrie 2011
25 S.D Cărpenaru, op.cit
26 C. Florescu, Despre dreptul comercial în lumina noului Cod civil – între tradiție si modernitatehttp://www.juridice.ro/177215/despredreptul-comercial-in-lumina-noului-codcivil-intre-traditie-si-modernitate.html, în L.M.Trocan, CORELAŢIILE DINTRE DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL ŞI ALTE RAMURI DE DREPT, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 3/2013
27 M.Duțu, Revista română de jurisprudență nr. 5/2011
28 S.D.Cărpenaru, op. Cit., p.47
29 Ibidem

Câteva aspecte privitoare la Coaliția pentru Familie și definiția căsătoriei

A apărut o nouă gâlceavă pe plaiurile mioritce, după ce Președinte României, Klaus Werner Johannis, a adresat o așa-zisă jignire către trei milioane de români, „reprezentați” de Coaliția pentru Familie, prin faptul că a solicitat să nu recurgem la „fanatism religios” în chestiunea ce privește modificarea definiției constituționale a instituției căsătoriei.

Astfel, trebuie adus în discuție că, în ultima perioadă, a apărut inițiativa unei asociații, Coaliția pentru Familie, pentru modificarea articolului 48 alin. 1 din Constituție, în vederea definirii căsătoriei ca fiind legătura dintre un bărbat și o femeie, strict. Așadar, apare întrebarea în mintea mea: Ce? Cum motivezi asta? (Sigur, am mai văzut câte una alta despre această inițiativă, dar n-am cercetat mai în amănunt.)

Conform sitului lor, coalitiapentrufamilie.ro (accesat la data de 22.10.2016), asociația a decis inițierea procedurilor de revizuire a Constituției României pentru a modifica termenul „soți”, din articolul anterior menționat, cu sintagma „bărbat și femeie”. De asemenea, explică de ce este necesară această modificare.

Printre argumentele aduse, se numără:

1.”Soți” este un termen vag și deschis interpretărilor

2. Familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie este singura relație interumană ce asigură mediul propice nașterii, creșterii și educației generațiilor viitoare.

3. Pentru noi, românii, familia nu este „un stil de viață”, ci este legată fundamental de rolul de părinți.

4. Adulții căsătoriți, în comparație cu cei necăsătoriți, câștigă mai mult, sunt mai sănătoși fizic și emoțional, sunt mai fericiți, mai productivi, mai angajați social, beau și fumează mai puțin, trăiesc mai mult, au rate mai scăzute ale violenței domestice, găsesc viața a fi mai plină de semnificație și sens, cu impact pozitiv în sănătatea lor psihică.

Sigur, mai sunt și altele, dar nu mi-am propus să le enumăr pe toate, ci să redau câteva.

Ultimul dintre argumentele preluate de mine mi se pare cel mai bizar. Sună foarte frumos, are o citare foarte lungă a sursei, dar, din păcate sau fericire, probează faptul că documentarea este foarte slabă. Sursa afirmației ar fi:

U.S. Census Bureau, Statistical Abstract of the United States: 2001.; Charlotte A. Schoenborn, “Marital Status and Health: United States, 1999-2002,” Advance Data from Vital and Health Statistics, Centers for Disease Control and Prevention, Number 351 (December 15, 2004).; Nadine F. Marks and James D. Lambert, “Marital Status Continuity and Change Among Young and Midlife Adults,” Journal of Family Issues 19 (November 1998); Lee, G., Seccombe, K., & Shehan, C. (1991). Marital status and personal happiness: An analysis of trend data. Journal of arriage and the Family, 53, 839-844.; Corey L.M. Keyes, “Social Civility in the United States,” Sociological Inquiry 72 (2002); 393-408; Corey L.M. Keyes, “The Mental Health Continuum: From Languishing to Flourishing in Life,” Journal of Health and Social Behavior 43 (2002): 207-222.; Kaplan, RM; Kronick, RG. „Marital status and longevity in the United States population.” Journal Of Epidemiology And Community Health 60: 760, 2006.;The Marriage License as Hitting License: A Comparison of Assaults in Dating, Cohabitating and Married Couples,” Journal of Family Violence 4(2): 161-180.; W. Bradford Wilcox, Linda Waite and Aldex Roberts, “Marriage and Mental Health in Adults and Children,” Research Brief No. 4 (February 2007), available: http://center.americanvalues.org; The National Marriage Project, The state of our unions 2000: The social health of marriage in America (New Brunswick, NJ: The National Marriage Project, 2000). Sursele sunt colectate și indicate în Outcomes According to Family Structure, http://www.familywatchinternational.org/fwi/documents/FWIpolicybriefoutcomesfamily structure.pdf

Pe lângă faptul că se observă faptul că a fost copiat ad literam dintr-o sursă în limba engleză, fără ca să se ostenească cineva să traducă, nici documentul nu poate fi accesat. Măcar dacă se sinchiseau să meargă la sursele primare, nu să citeze ceva citat de alții. În plus, nici măcar n-am auzit de această organizație Family Watch International.

Situl acestei organizații internaționale este mai prost realizat, în opinia mea, decât cel al Coaliției pentru Familie, atât din punct de vedere vizual, grafic, de design, dar și din punct de vedere al informațiilor oferite. Pe lângă faptul că se recomandă a fi o organizație internațională, dar nu este specificat un act de înființare, un acord internațional, un document.

Un alt argument al faptului că materialul îmi lasă impresia că nu a fost documentat corespunzător este faptul că trei din cele patru (care, de fapt, sunt două din trei) surse citate emană de la același autor. Nu cuprinde o diversitate.

Mă așteptam să văd o motivare elaborată, serioasă, care să surpindă aspecte de fapt relevante, documentat, cât și aspecte de drept, atât din perspectivă națională, dar și internațională. Un studiu de 10 pagini care emană de la o entitate obscură, care se recomandă organizație internațională, nu echivalează cu ceea ce înțeleg eu prin „documentare”.

Cât despre partea legală, în America, în cauza Obergefell v. Hodges s-a stabilit că este recunosut mariajul persoanelor de același sex de către Constituția SUA. În Europa, CEDO a stabilit că statele nu sunt obligate la recunoașterea unor astfel de mariaje, exprimându-se în acest sens în cauzele Schalk & Kopf c. Austria și Chapin & Charpentier c. Franța. Mai mult, și CCR s-a pronunțat cu privire la inițiativa lor de modificare a consituției și au decis că este contituțională, dar încă se așteaptă motivarea.

Deci, observăm, în urma unei analize superficiale (recunosc), că (aparent, cel puțin) treaba este legală.

Acum, după ce-am expus toată poliloghia asta, să trecem și la concluzii. Astfel, după mine, problema este dacă chiar își are rostul să promovăm constituțional o idee ce provine, după cum susține această asociație, din spațiul creștin. Chiar ne dorim o Constituție impregnată cu idei religioase? Nu ar trebui să facem demarcația între stat și biserică?

Știu că nu sunt singurul care ridică această problemă și că, poate, nu spun ceva nou, dar măcar îmi aduc și eu contribuția la conturarea unei mișcări, în rândul societăți, pentru un stat laic. Poate am să explic ulterior de ce nu cred că este o jignire faptul că nu includem în legislație principii creștine, chiar dacă, statistic și istoric vorbind, populația României este formată din creștini.

Vlogger sau creator de nimicuri

Navigând pe net, am găsit mai multe clipuri video pe YouTube, dar și articole pe bloguri (mai exact, un blog, dar sigur există și altele care să trateze problema), în care oamenii, sau, mai bine zis, vloggerii, se plâng de faptul că într-o emisiune difuzată pe Digi24, intitulată Jurnalul de Seară, atât moderatorul, cât și invitații au ironizat scena de vlog din România, dar și din Moldova (prin referirea la un vlogger pe nume Ilie, care se bucură de o oarecare notorietate ce excede granițele propriei țări, pare-se) , atât la modul general, cât și la modul special, prin nominalizări directe.

Nu am stat să urmăresc în întregime materialul de la Digi24 sau vreun clip al vreunui blogger pe această temă, deoarece nu intenționez să „judec” acest diferend, ci să-mi exprim opinia cu privire la „vlogosferă” (de fapt, nici măcar opinia privitoare la vlogosferă, ci aceea referitoare la societate, a cărei efect este vlogosfera).

Înțeleg, dintr-o secvență preluată de către un autointitulat Selly (care, de asemenea, se bucură de notorietate) într-un clip prin care răspunde la atacurile aduse de către jurnaliștii în cadrul emisiunii de pe Digi24, că a fost eveniment mare luna aceasta la Iași, când a venit marele Ilie (pe care l-am introdus anterior în discuție) și s-a adunat mare gloată de puștime (după cum poate fi văzut în acest clip) pentru venerarea idolului.

În acest moment, mi s-a înfiripat în minte de a-mi expune părerea despre mai mulți vloggeri în particular, dar și cu privire la vlogosferă în general. Încep prin a-l analiza, sau, mai bine spus, a-i analiza canalul de YouTube, pe acest fantastic Ilie.

Acum, îmi pun întrebarea: Ce este atât de venerabil la acest Ilie? Ce face el atât de bine, încât să merite adorația a 826.029 de oameni (conform canalului său de YouTube, la data de 16.10.2016)? Astfel, am purces pe canalul său (pe care am înțeles că publică aproape zilnic aspecte din viața sa, care, chipurile, ar fi foarte interesantă) și m-am uitat peste titlurile videoclipurilor sale. Redau câteva dintre acestea (mai exact 8, căci nu am avut chef să redau mai multe):

  1. ACEST SECRET RĂMÂNE ÎNTRE NOI!!!
  2. NU POT SĂ CRED!! A MÂNCAT NISIP!!
  3. A MINȚIT CĂ VREA SĂ DONEZE 2000 DE EURO PENTRU SKATE-PARK!!
  4. MI-AM SCHIMBAT MAȘINA!!
  5. TREBUIA SĂ FAC ASTA!!
  6. OH NUUU!! AM CĂZUT PE UN COPIL!! 😦
  7. MAMA TA TOT FACE ASTA?!!
  8. MICUL TARZAN

În primul rând, observăm folosirea agresivă a Caps Lock-ului și a semnelor de exclamație multiple, astfel încât să creeze impresia unui anunț important, informație critică, a ceva care trebuie numaidecât să ajungă la ochii oricui, să ia cunoștință de acestea. Mai mult, folosește și stilul enervant de a concepe titluri care să creeze dorința de a da click, fără a reprezenta corespunzător conținutul videoclipului, adoptat de majoritatea publicațiilor moderne de doi bani, expresie concretă a conceptului de click-bait.

Pentru că nu am răbdare să urmăresc complet un videoclip ce are peste 10 minute, am să purced la o analiză mai superficială, dar totuși relevantă. Mă voi limita strict la primul titlu din lista mea, care este și ultimul publicat pe canalul său.

Astfel, prima întrebare care-mi sare în minte este: De ce mi-aș pierde 19 minute din viață să descopăr „secretul” care, până în momentul de față (16.10.2016), a fost vizualizat și ascultat de 268.196 de ori? Mă îndoiesc că merită să-mi pierd aceste minute. Totuși, este de apreciat faptul că știe, într-o proporție mai mare sau mai mică, cum funcționează mentalul urmăritorilor săi (sa abonaților, să folosim terminologia oficială), din moment ce este evident că, în mod intenționat, apelează la curiozitatea acestora, în speță, prin folosirea cuvântului magic „secret”, dar și prin forma de anunț al titlului care provoacă curiozitatea, sentimentul că trebuie să vadă asta.

Acum, asta nu spune atât de multe despre Ilie, cât spune despre abonații acestuia. Spune că sunt persoane cu foarte mult timp liber și care se comportă asemeni unor musculițe care tot încearcă să intre în bec și nu reușesc, dar persistă. Pentru a înțelege analogia, trebuie doar să ne imaginăm că sursa de lumină este reprezentat de titlu, dar și de thumbnail-ul videoclipului.

În sfârșit, nu pot să citez surse concrete, momentan, dar din experiența mea cu acest conținut creat de vloggeri pe YouTube, mi s-a format în minte impresia că aceste persoane vor să mă facă să cred, cel puțin, dacă nu cred chiar ele însele, că oferă cu totul altceva în raport cu mass-media clasică. Dar acum mă întreb: Care este diferența? Este mai bine să mă uit la Ilie, dacă tot l-am luat exemplu, și este un reprezentant de „top”? Nu-mi oferă decât niște teme banale, reprezentate de aspecte din viața sa, care nu văd de ce ar trebui să intereseze atât de mulți oameni, din moment ce nu le va ajuta cu nimic. Nu oferă nimic util, ceva care să ajute individul. Nu face decât să consume timpul, care și așa este puțin. Mai mult, după cum am spus de multiple ori, folosește mijloace mizere de manipulare psihologică (măcar dacă era puțin mai rafinat din acest punct de vedere, poate mai creștea puțin în ochii mei, în sensul că ar fi oferit un minim de rafinament, deci ceva util).

În concluzie, se pune problema lipsei de educație a tinerilor, îndeosebi adolescenți, pentru filtrarea informațiilor, cernerea utilului, cât și pentru luarea deciziilor. Nu sunt conștienți urmăritorii de puterea ce le oferă urmaților.

10 (zece) la bac…

A trecut prima sesiune de bacalaureat din anul 2016 și s-au afișat rezultatele inițiale, care au produs bucurii sau drame și care pot fi contestate sau nu. Nu a mai rămas decât să ne uităm la elitele ce au ieșit la suprafață în urma acestui episod brutal, denumit și „examen al maturității”, din viața fiecărui absolvent de bacalaureat, susceptibil de a provoca suicidul (!).

În timp ce citeam un ziar de „calitate”, am dat peste un titlu-momeală și, ca un pește naiv, am dat clic. Ce să vezi? Lăsând la o parte site-ul foarte încărcat cu reclame, te asaltează titlul: „BACALAUREAT 2016. A luat 10 la bac, dar nu poate ajunge la facultatea pe care și-o dorește. Ce îi stă în cale unei eleve din Galați” (nu vreau să fiu acuzat de plagiat, așa că am făcut trimitere către sursă, printr-un hyperlink, pentru curioși).

Primul lucru care mă zgârie pe creier, care îl rașchetează cu brutalitate, este faptul că, implicit, prin titlul acesta, autorul acestei mizerii de articol susține că toate ușile ți se deschid dacă ai 10 la bac. Dacă ai 10 la bac, ce-i cu asta? Cu ce este mai presus un elev cu media 10 decât unul cu media 9,5? Că poate a avut norocul ca lucrarea lui să nu ajungă în mâna unui profesor pedant în corectură ori să ajungă în mâna unuia indulgent? Dar nu asta este ideea. Ideea este că nu ar trebui să fie o știre faptul că cineva a luat 10 la bac. Ăla care ia aur la vreo olimpiadă ori concurs internațional și poate 8 la bac, e mai prost? Nu! Din contră, poate are șanse mai mari decât ăsta cu 10 să prindă o bursă frumușică la o universitate de top mondială.

Revenind la articol și la „valoarea” noastră, care se numește Gabriela Necula și are 18 ani. Nu are relevanță, dar este păcat, dacă tot am făcut o trimitere directă către textul cu pricina, să nu amintim și numele personajului principal.

Este singura care a reușit să ia 10 pe linie la examenul de bacalaureat.

Este clar, nu numai că provine dintr-o altă lume, dar este singura. Sincere felicitări! Dar cu ce-mi este utilă această informație? Îi este cuiva utilă, în afara familiei dânsei? De ce societatea ar trebui să fie mișcată sau măcar interesată de faptul că este singura care a obținut media 10?

Tânăra vrea să studieze dreptul european în Anglia, dar din păcate Brexit-ul a dat-o peste cap.

Asta m-a făcut să râd. Nesimțiții ăștia de britanici nu apreciază media 10 la bacul românesc, astfel încât domnișoara să prindă un loc la Oxford sau Cambridge și, pe deasupra, au mai început și nebunia cu Brexitul. Viitorul tinerei este periclitat. Aș spune chiar terminat. S-a spetit să ia 10 la bacalaureat special ca să învețe la Glyndŵr University, dar acum totul s-a spulberat.

Acum, la modul serios, dacă domnișoara chiar este pregătită temeinic, nu o va opri Brexit-ul să studieze într-o instituție de învățământ superior de top din UK, deși mă îndoiesc că este pregătită pentru acest nivel.

Apoi, m-a amuzat asta:

Sunt acum un pic nehotărâtă privind viitorul. Oscilez între Anglia și Olanda, ba chiar la un moment dat m-am gândit să rămân și în tara.

În mod special:

ba chiar la un moment dat m-am gândit să rămân și în tara.

Cât dispreț, câtă aroganță. La un moment dat, i-a venit prin minte ideea să se înjosească întra-atât, încât să rămână în România, alături de proști. Îți poți imagina asta? Să rămâi în țară? Cât de degradant trebuie să fie… Gândește-te numai o secundă. Nu ai să ți-o ierți câte zile vei face umbră pământului. Închei aici această „analiză”.

De ce am scris asta? Nu pentru că m-a intrigat în vreun mod special aroganța de care dă dovadă această „elevă de elită”, ci pentru că este un fenomen ce tinde să generalizeze. Nu contest că a muncit ori că ar fi o incapabilă sau ceva, dar acordăm prea multă atenție unor rezultate relevante doar pentru individ și nu pentru societate, iar astfel le alimentăm aroganța. Este firesc să devii arogant când ești bombardat de peste tot cu atenție.  Nu e ca și cum s-ar fi întors cu un rezultat remarcabil de la vreo competiție internațională, fie ea și de limbă română, contribuind astfel la brand-ul de țară.

Avem o criză de elite în țară, dar nu cred că  soluția potrivită este să ne hazardăm să punem pe piedestal pe oricine care a avut o realizare în viață. Nu consider că se impune atât de multă atenție pentru nimic.

 

Giani nebunu’

Nu știu dacă e corect Giani nebunul ori Giany nebunul sau Gyany nebunul, dar cert este ca el există și este posibil ca să-l cunoști și tu. În continuare am să-l numesc Giani. Nu știi cine este? Eu zic să te mai gândești că poate-l știi, iar, dacă nu, el te știe cu siguranță.

Giani este acea persoană pe care nu prea o cunoaște nimeni, dar el îi cunoaște pe toți aproape în detaliu. Nu știu dacă a ajuns să dobândească un asemenea bagaj informațional din cauza lipsei de timp sau datorită unor calități înnăscute pe care le-a îmbunătățit de-a lungul vremii, precum un bun securist.

El poate să-și facă veacul în blocul tău, în cartierul tău, chiar și la locul de muncă. Îl cunoști cel mult din vedere, de aceea e greu să-ți dai seama că-l cunoști și trebuie să te sforțezi puțin pentru a-ți da seama de acest lucru. În schimb, dacă apuci să-l recunoști și să intri în vorbă – mult spus să intri în vorbă deoarece, de cele mai multe ori, el te va aborda – îți vei da seama cât de multe știe despre tine și îți poate lăsa chiar impresia că sunteți buni amici. Sigur, multe întrebări fără răspuns vor răsări în mintea ta, dar din varii motive ( ești grăbit, n-ai chef etc.) nu le vei da curs și-ți vei vedea de treabă.

El te va lăsa în pace, nu te va agasa continuu. Dar gândul că el există este mai agasant decât el. Nu-l vezi prea des, dar el există în mintea ta. Te bântuie precum un blestem și nu știi ce să faci. Vei ajunge să crezi faptul că el chiar este un blestem și n-ai ce să-i faci.

Ai să spui că nu e chiar atât de grav. Sigur, îl vezi o dată, îl vezi de două ori. Nu-l bagi în seamă, dar când te aștepți mai puțin, el apare și-ți trezește amintiri. La început, el va părea ca o persoană necunoscută care te agasează. În timp, ajungi să-l cunoști, să vezi ce-i de „capul lui”, devine o parte din cotidian. Știi că dacă-l vezi, a ieșit la prăduială, umblă după un leu, după o țigară, după o bere, precum o fiară înfometată.

Din păcate, Giani este rezultatul societății noastre, un pic de Giani se găsește în mulți. Pe Giani îl regăsești în vecinul care-ți ține condica orelor la care ajungi acasă. Giani se regăsește în băieții veseli din centru care fac chetă de-o bere. De asemenea, Giani se găsește în colegul de serviciu care mereu îți sare în cale când ieși la o țigară și, întâmplător, ca de fiecare dată, nici el nu are. Îmi permit să spun că Giani este, aproape, în fiecare dintre noi, numai că el nu ascunde acest lucru. El este perfid, dar transparent, ceea ce aparent poate fi considerat drept o calitate.

Giani, deși este o persoană, este un adevărat personaj al societății noastre, iar dacă chiar nu l-ai întâlnit până acum ești un norocos/-oasă, dar niciodată nu e prea târziu pentru a se ivi o asemenea oportunitate.

Totuși, îmi permit să spun că noi, societatea, l-am lăsat să existe, să se dezvolte și să fie în elementul propriu. Suntem părtași la dezvoltarea lui. Suntem, practic, niște creatori, creatori prin inacțiune. Nu reacționăm în niciun fel cu privire la acesta. Îl lăsăm să existe și să înțeleagă că este bine astfel, chiar dacă îi mai spune câte unul că nu este. Îi permitem și el înțelege astfel situația.

El este un profitor, un fățarnic, chiar un prăduitor, un veritabil animal de pradă. Te lasă să trăiești în iluzia că ești în siguranță, dar el te „miroase” și e gata să atace când ți-e lumea mai dragă. Nu discut despre nimicurile pe care i le oferi „doar ca să scapi de el”, ci discut despre faptul că el va fi mereu în umbra ta, așteptând momentul propice să-și facă apariția și să profite de tine. Nu s-ar deda de la șantaj, doar ca să parvină, să fie cineva. Vânează slăbiciuni și ține de tine dacă i le oferi sau nu.

El este un tot unitar al veninului ce se regasește în fiecare dintre noi. El reunește tot ce este mizer în sufletele noastre și nu-i este greu să observe ce este rău în comportamentul tău, în viața ta. El nu are nevoie de prea multe informații, el se identifică cu ce este rău în tine și știe.

În concluzie, în loc să blamăm ce vedem rău în societate, ar trebui să ne analizăm pe noi înșine mai întâi și să ne dăm seama dacă întreținem sau nu astfel de personaje. Cât timp noi năzuim să parvenim, el va avea argumentul suprem: „Lasă, că știu eu că și tu vrei asta.” Și tu știi că asta vrei „pentru că asta vrea majoritatea”. Dar majoritatea și-ar mai dori, dacă noi nu am întreține?

 

theNow sau o modalitate interactivă de prezentare a istoriei

Navigând pe internet, am dat de un proiect interesant ce constă în prezentarea interactivă a evoluției unor diferite locații prin suprapunerea a două fotografii făcute în același loc, una din istorie și una din prezent. Proiectul a început în mai 2014, conform site-ului, și se numește theNow.

Este un proiect interesant pentru pasionații de istorie, proiectul acoperind atât Bucureștiul, cât și alte orașe din țară, precum Pitești sau Sibiu.

Ca un ultim aspect pe care vreau să-l subliniez, este meticulozitatea de care a dat dovadă fotograful contemporan, dat fiind faptul că în cazul multora dintre locații fotografiile se suprapun perfect.